Acel gol ramas in suflet ...

09.02.2020
Pierderea unei fiinte dragi presupune intotdeauna intreruperea sau chiar pierderea unui echilibru, o schimbare majoră in viata celui ce o experimenteaza, o provocare pentru viitor.
E unul din evenimentele din viata noastra in care nu suntem niciodata pregatiti. Ne pregatim in mod continuu toata viata noastra. Ne pregatim pentru a avea o cariera de succes, un loc de munca mai bun, ne pregatim pentru a fi mai eficienti, pentru a castiga mai multi bani, ne pregatim pentru momentul cand ne vom casatori, ne pregatim pentru momentul unei aniversari, pentru momentul cand vom calatori, insa niciodata nu ne pregatim pentru a sti sa infruntam pierderile si nu orice fel de pierderi, ci pierderea unei fiinte dragi.
Durerea provocata de pierderea unei persoane dragi nu trece peste noapte si nici nu-i putem pune capat usor.
Aceasta durere este una personala si sacra pentru fiecare dintre noi. Este acea calatorie personala a fiecaruia in cel mai profund mod. Fie ca este moartea unui copil, a unui parinte, a unui frate/sora, a unui bunic, matusa sau unchi aceasta durere se manifesta in mod diferit de la persoana la persoana si dureaza atata timp cat are nevoie cel ce o experimenteaza.
Cu totii stim ca atunci cand pierdem o fiinta draga suferim un soc puternic. Putin din noi moare odata cu ea. Dupa evenimentul nefericit, e nevoie de un anumit timp pentru a depasi aceasta durere, pentru a umple acel gol ramas in suflet, pentru a ne putea continua viata.
Numai acel ce experimenteaza aceasta durere poate empatiza, poate manifesta compasiune fata de o persoana ce experimenteaza un astfel de eveniment nefericit.
Am experimentat eu insami o astfel de durere de curand si totodata am experimentat si rautatea celor din jur referitor la felul in care unii isi duc durerea, isi jelesc mortul, durata jelirii, modul de exprimare a acestei dureri, perioada de doliu sau pur si simplu judecarea omului prin prisma parerii lor asupra unor evenimente.
Nu mai judecati!!! Nu judecati atata timp cat nu cunoasteti voi insiva aceasta durere!!!
Stim cu totii ca etapele mortii cuiva drag sunt inevitabile. E legea firii!!! Unii trecem mai repede peste aceste pierderi, unii le trec destul de greu. Durerea poate tine un an, doi, ba chiar mai mult ... nu exista un timp anume. Depinde de fiecare individ in parte, de circumstantele mortii persoanei iubite, de puterea noastra de a merge inainte.
Daca vezi pe cineva in jurul tau ca experimenteaza aceasta durere a pierderii unei fiinte dragi, fii alaturi de el! Nu-l judeca in nici un fel! Asculta-l! Nu întotdeauna putem ajuta printr-un cuvant bun sau vreo incurajare, dar putem fi de folos ascultand acea persoana. Fii rabdator sa asculti ce are sa-ti spuna persoana suferinda, pentru ca aceasta este o metoda de usurare sufleteasca.
Fii compasiv si sensibil la nevoile si la sentimentele acelei persoane. Priveste lucrurile cu empatie si fii un sprijin celui ce are nevoie de tine acum mai mult ca oricand.
Fii acolo pentru el, imbratiseaza-l! Arata-i cat de mult iti pasa de el! Iubeste-l mai mult ca oricand!
Tolstoi spunea: "Doar oamenii capabili de sentimente puternice de iubire pot suferi un regret intens, dar aceeasi necesitate de a iubi serveste pentru a contracara efectele doliului si pentru a-i vindeca". Deci, fii alaturi de cel indurerat cu inima plina de iubire. 💙💙💙
In acele momente a durerii pricinuite de moarte, a simti ca celuilalt ii pasa in mod real poate fi de ajuns pentru a ameliora starea persoanei suferinde.
Ce inseamna a-ti pasa cu adevarat? Inseamna a oferi persoanei suferinde, a uita de curiozitatile tale si a adresa intrebari care privesc starea acelei persoane si modul in care putem contribui la consolarea ei. Facand lucrul acesta in mod sincer, vom descoperi mai tarziu ca ne-am ajutat si pe noi insine. Fiindca atunci cand aceasta durere va lovi la noi in casa, vom sti ca asa cum am putut fi alaturi de altii care sufereau, si alaturi de noi vor putea fi prieteni care sa ne mangaie. Si asa cum noua ne-a pasat de durerea celuilalt, este posibil ca si celorlati sa le pese cu adevarat de durerea noastra.
Se spune ca: "Adevaratii prieteni sunt persoanele care vin sa te caute in intuneric si te readuc la lumina." Fiti acele persoane care readuc la lumina un suflet in durere!
Fiti prieteni adevarati in astfel de momente! 💙💙💙
© 2018 MINDFULNESS PROIECT REALIZAT DE DELIA SERBAN
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți